Șablonul îndrăgostirilor


Pe lângă stigmatizarea socială de care are parte, un bolnav psihic e afectat pe toate palierele vieții și problemele pe plan personal nu fac excepție.
Pe parcursul celor patruzeci de ani de viață am avut trei relații, dintre care prima, de opt ani, a doua, de trei ani și jumătate și a treia de un an de zile.

Când te îndrăgostești de cine nu trebuie

Acum, când au trecut douăzeci de ani de la prima relație și după ce am citit cartea Femei care iubesc prea mult, de Robin Norwood, am înțeles de ce nu am reușit să-l valorizez pe cel dintâi iubit: pentru că era o persoană normală și echilibrată, iar atmosfera tensionată din familia mea mă determina să-mi doresc un partener imprevizibil, care să refacă într-un fel climatul familial cu care eram obișnuită. Pentru că tatăl meu era indisponibil și fizic, și afectiv, căutam această indisponibilitate în cazul bărbaților de care mă îndrăgosteam.

Astfel, am ajuns să am acea obsesie ce s-a întins pe durata a șapte ani față de fostul coleg de gimnaziu care mă umilea de câte ori avea ocazia, făcând remarci răutăcioase la adresa înfățișării mele.

Șablonul îndrăgostirii față de un bărbat indiferent s-a reluat și când am avut cea de-a doua relaţie, care a debutat într-un moment de nebunie sau extindere a nivelului conştiinţei, depinde ce abordare preferaţi. O criză l-a adus în viaţa mea pe acel băiat, o alta l-a luat din ea. Ceea ce este iarăși relevant este faptul că mă îndrăgostisem de el, deși el nu era atras de mine.
Credeam că la temelia relaţiei în care am intrat amândoi fără să ne gândim prea mult a fost un motto pe care şi l-a ales pentru poeziile sale, care se potrivea ca o mănuşă cu trăirile mele: Întregul Univers va conspira la împlinirea destinului tău.
Ceea ce e important legat de această relație e că i-am insuflat încredere acelui prieten pe plan artistic și cu timpul a devenit un fotograf talentat.
În ceea ce mă privește, îndrăgostirea de el mă determina să pun arta lui pe un piedestal și să mă devalorizez, considerându-mă un antitalent, o persoană insignifiantă.
După un an și jumătate, prietenul respectiv a vrut să ne despărțim și, pentru că eram dependentă afectiv de el, l-am șantajat emoțional scrijelindu-mi venele, convingându-l să mai stea încă un an și jumătate alături de mine.
Însă, la trei ani și jumătate de relație, am avut o nouă criză maniacală care l-a speriat atât de tare, încât a plecat definitiv de lângă mine. După ce a trecut momentul de psihoză și mi-a revenit luciditatea, timp de două luni m-am gândit aproape continuu la sinucidere și nu oricum, ci la o sinucidere în fața lui și a noii prietene.

Sfaturile unor prieteni de nădejde

Un amic m-a convins atunci că ar trebui să merg la un preot și să caut sprijin la Dumnezeu și o prietenă mi-a sugerat să fac voluntariat.
În prezent consider că este mai bine că relația respectivă  s-a încheiat, pentru că în cadrul ei mă simțeam dependentă afectiv și inferioară. Așa că am urmat sfaturile celor doi prieteni.
Ambele experiențe, și primirea lui Dumnezeu în viața mea după ani și ani de ateism, precum și voluntariatul au dat cu adevărat sens vieții mele, așa cum nu reușise nicio relație.
În loc să mai pun pe primul loc arta fostului prieten, m-am concentrat pe evoluția mea și pe descoperirea resurselor mele interioare.

Starea de vid

Cu toate acestea, timp de șase ani în care am fost singură, am simțit un gol sufletesc imens pe care eu credeam că nu mi-l putea umple decât o nouă relație.

Adevărata împlinire

Nimic mai fals însă, când l-am cunoscut pe ultimul meu prieten, după o perioadă de trei luni în care am fost îndrăgostită de el, am realizat treptat-treptat că nu un partener poate umple un gol sufletesc, ci numai Cel de Sus. Mai multe despre acestea puteți citi în capitolul Cum l-am cunoscut pe Dumnezeu.

Recitind aceste aproape trei pagini care au rezumat anii în care am fost implicată în diferite relații, mă întreb unde sunt acele gânduri de sinucidere, unde a rămas obiceiul scrijelirilor, al urletelor ca de lup la lună, unde a rămas tremurul sevrajului în momentul în care am fost părăsită. Știu acum că s-au risipit ca un fum.
Din tot tumultul sufletesc al acelor ani au rămas doar cuvintele tastate la calculator pentru a scrie acest text.

Comments

Popular posts from this blog

Perioada dintre începutul adolescenței și sfârșitul ei

Studenția I

Studenția II